Duel

Nu as avea nici un motiv sa ma întorc in trecut..daca as avea- dupa probabilități, as vrea să-mi continui visul, imperfect asa cum este, las tine cum imi țin perna sub cap dimineața si cu greul care mas gândi sa fac primii pași dupa o noapte de febra- las retine, las face lenes, calduros cuibarit in bratele vulnerabilului creier.
Nu ma pot gandi la trecut...sau trecutul dupa cum se spune, tear urmari si pana-n viitorul preaindepartat, adica etern. De ce sar intoarce tocmai acum? Nu poate decât sa rascoleasca amintiri care nici măcar no se mai numesc amintiri, ci frânturi de imagini dintr-o carte veche de secole așezată pe un raft, alături de altele care no se mai vad de negura colbului.
Si totuși reunește, se reface ca tesutul rupt si supraviețuiesc asa cum sunt, sensibile, de abia perceptibile. Dar nici nu le resimt ca ale mele. Imi sunt straine, departe de posesiv si ma intreb daca cel care trăiește cu El nu se simte dea dreptul mizerabil?! Imi suna a nenorocire...
Gânduri pierdute, amoruri trecute, dragoste memorabila, paturi neincalzite, tandrețea singurătăți, pete de lacrimi, vârfuri de par taiate- o nou lumina, pași repezi, prospețimi de arome, aer dulce, nări topite de parfum, ochi de lumina, vederi noi, umbre de vis, îmbrățișări calde...
       Departe de tine...ce ușor a fost?! Daca as putea schimba greul in ușor, ușor -ar părea vrednic de mila.