Equilibrium

De cite ori ai incercat sa evadezi in exteriorul senzatiei de a fi sclavul propriului tumult? Abandon sau pierdere morala? Nu, simpla eschivare de la fiinta pe care ai supus-o tu constient la suferinta si inchisoare. Si te intrebi adesea daca o mai fi existat ceva din lumina aceea a creatiei, dintai care a dat viata pana si firului de nisip, de multe ori negandu-i existenta ori utilitatea si te raportezi la cea mai inutila speranta, te agati de pustietate ca sa te pierzi in vid pentru a nu simti gustul insangeratei tale existente si fierul greoi care tinde sa iasa din substanta rosie pentru a forma o alta noua dimensiune, cea a iluziei. De cele mai multe ori, incercam sa evadam din constiinta si ratiune spre inconstient. Ne alina cumva? E un soi de anestezic care confunda si mai mult in detasare, singuratate, despartire. E o realitate adesea privita prin oglinda murdara a sentimentelor de frustrare si incapacitate de-a schimba o stare a lucrurilor care depaseste limita umanului, suportabilitate exhaustiva - decenta unei amprente din trecut marcata de un prezent complex, invadat de nou si multa straduinta.

Lupta cu tine, pe atit de chinuitoare, pe atit de trecatoare ca a unei femei cu seductia si linia corpului perfecta, mergand pe strada, te ameteste cu privirea si te lasa apoi vrajit, dar complet constient ca ziua urmatoare n-o vei retine. Sau poate subtilitatea aceea va conta...Totul e o predispozitie dominata de instincte perverse capabila de necazuri sufletesti...Si tu ca un barbat vrednic de mila, te avinti fara remuscare spre prada crezand ca poate iti va potoli setea de dominare si de control pe care masculii au invatat perfect lectia si vanatoarea de atunci, a devenit de elita acum, cu perfectionarea si largirea orizontului erotic in care toti se angajeaza, fara pic de teorie prestabilita.
E un nou tip de echilibru acel pe care mereu il abordezi cu raceala, si incerci sa negi ca, de fapt puterea mintii se opune cu cea a inimii si conflictul continua.....