I can fly but I want to see his wings

Uneori nu se stie de ce oamenii se complica, isi complica propria situatie in care s-au avantat constient, dar care necontenit dau vina pe vidul sufletesc care ramane nedescifrat. E o minciuna toata faza asta cu misterios, incognito, emotional gotic, sa fii pana la refuz umplut de amaraciune de indescifrabilul asta...Fiecare se adanceste la un moment dat in propria mizerie care se acumuleaza treptat, o mizerie a spiritualului, a valorilor deja schimbate de negura timpului implacabil si atenteaza cu premeditare la ceea ce i-a reprezentat de ani - fiinte cuprinse de emotii normale, de natural dar atat de...nevrotice incat renasti, dar dintr-o alta cenusa.

Trebuie sa facem exces de acumulari pozitive, cele care au loc la nivelul mentalului, care modifica pana si legaturile neuronice - dorinta de autodepasire...dar care? As spune, ca o iubire e capabila fie sa orbeasca, fie sa te plaseze in realitate chiar, de ce nu? E suficient sa realizezi doar, ca ti-a invadat pana si ultima celula si sa analizezi barierele. Sunt sentimente care coplesesc prin simplitatea lor, altele dau in dependenta, altele  umanizeaza, sacrifica, vindeca...
Dar exista si o alta viziune, de ratacire sau de reciprocitate... cu cel care ti-a marcat intr-un fel cu totul deplasat ramasitele sufletesti, la care renuntasesi...Sa fi fost totul doar o urma de abur cu forma, care sa o neglijeze toti, si abia dupa mult timp sa se inlature singura?